Uncategorized

Clătite cu mere rase – rețetă simplă și rapidă – video și text

Clătite cu mere rase – rețetă simplă și rapidă – video și text cu poze pas cu pas. Desert de casă rapid și gustos, gata în doar câteva minute. Aceste clătite cu mere rase ies pufoase și gătite perfect, fără praf de copt, află toate detaliile rețetei mai jos.

Vukomir are niște amintiri din copilărie foarte vii, despre merele în combinație cu aluat de clătite. I le gătea străbunica lui, Zorka și, din descrierea lui, am înțeles că ar fi vorba despre rețeta cunoscută ca ”mere în pijama”, pe care o găsiți cu un click pe poza următoare. I-am gătit rețeta asta, a fost mulțumit, am repetat-o și le-a devorat iarăși.

mere in pijama-1

Ei bine, după ce a savurat desertul ăsta de câteva ori, de fiecare dată cu mare plăcere, am rămas efectiv fără replică auzindu-l spunându-le unor prieteni că da, am făcut și eu ceva asemănător cu străbunica lui, dar nu chiar ca ea! Asta nu putea rămâne așa! Abia am așteptat să rămânem singuri ca să-l chestionez amănunțit. Am fost uluită să constat câte detalii are povestea lui despre ”debele kajgane” (omlete grase/groase în sârbește). De unde prima dată a știut doar că sunt ca niște clătite și conțin și măr, acum îi apărea mult mai clar că merele erau rase, că parcă aveau un gust subtil de scorțișoară și niște vanilie.

clatite cu mere rase reteta video si text cu poze pas cu pas

Ah! Și că seamănă mai mult cu niște clătite. Se înțelege, deci, mai mult, nu doar așa, în mare. I-am spus că așa ceva făcea Bună-mea, erau niște clătite cu ceva mai grosuțe, pentru că aveau acest conținut de mere rase. Clătitele clasice eu le fac foarte subțiri, așa că, față de acelea, evident că pentru astea trebuia o altă abordare. Rețeta mea de clătite simple o puteți accesa cu un click pe poza de mai jos.

clatite simple reteta laura lauren tiu reteta video de clatite simple reteta simpla clatite aluat de clatite pas cu pas reteta

O rețetă veche într-o abordare nouă.

I-am promis veșnicului pofticios că, dacă sunt alea pe care le făcea și Bunica, musai că le va primi. De altfel, când eram eu însămi abia ceva mai mare decât o copilă și nu se găseau prea multe de cumpărat, am făcut și eu aceste clătite cu mere rase. Le-am făcut de atâtea ori, încât am și îmbunătățit rețeta simplă a Bunicii în așa fel încât au rămas tot simple și ușor de făcut dar mult mai pufoase și mai digeste. Rețeta vă așteaptă mai jos.

Ingrediente clătite cu mere rase – rețetă simplă și rapidă

  • 3 mere de mărime medie (450 de grame) din care au rezultat 300 de grame de mere rase
  • 150 de grame de făină
  • 1 linguriță de scorțișoară
  • 3 ouă de mărime medie
  • 200 de mililitri de lapte
  • 1 lingură de extract de vanilie sau 1 plic de zahăr vanilat
  • 1 praf bun de sare
  • 20 de militri de ulei
  • aproximativ 25 de grame de unt topit, în amestec cu 1 lingură de ulei, pentru prăjire
  • zahăr pudră și/sau miere/sirop pentru servire

Mod de preparare clătite cu mere rase – rețetă simplă și rapidă

1. Am ales pentru rețeta asta niște mere cu pulpa mai tare. Granny smith sunt excelente dar și cele pe care le-am folosit eu – și al căror soi nu-l cunosc – merg foarte bine. Le-am spălat și zvântat, le-am curățat de coajă și le-am dat pe răzătoarea cu găuri mari.

mere rase pe razatoare cu gauri mari

2. Am separat ouăle, punând separat albușurile de gălbenușuri, în două castroane mare. Peste gălbenușuri, am adăugat laptele, uleiul, sarea și zahărul vanilat. Dacă doriți să adăugați niște zahăr în plus, se poate pune chiar acum, în amestecul de gălbenuș cu lapte. Eu zic că nu e nevoie, dar puteți pune până la 30 de grame de zahăr.

Advertising

adaugare lapte peste galbenus

3. Am bătut cu telul amestecul de lapte, gălbenuș, ulei, sare și vanilie, până s-a omogenizat.

galbenus batut cu lapte si ulei

4. Într-un castronel separat, am amestecat făina cu scorțișoara. După ce s-a omogenizat, am adăugat totul peste amestecul de lapte și gălbenuș.

adaugarea fainii

5. Imediat, am adăugat în castron și merele rase. Nu le-am stors/scurs/presat, pur și simplu am golit castronul în care le-am pus, după ce le-am ras, peste făină. După cum se poate vedea, s-au oxidat puțin, dar asta nu va influența deloc preparatul.

adaugare mere rase

6. Cu telul în formă de pară, am amestecat toate ingredientele adăugate în castron – lapte, gălbenuș, făină, mere rase – până s-au omogenizat. Am lăsat castronul deoparte și imediat m-am ocupat de albușuri.

aluat pentru clatite cu mere rase faza 1

Micul secret

Am promis o rețetă mai bună decât altele. Am zis și că vor ieși niște clătite cu mere rase pufoase și gătite complet, fără urmă de aluat crud. Eu nu cred în secrete când e vorba de a da cuiva o rețetă, chiar mă irită titlurile cum ar fi ”toate secretele dezvăluite” când e vorba despre o ciorbă, o omletă sau chiar o cană de ceai. În fine, dacă rețeta asta a avut un secret, nu-l mai are, pentru că vi-l spun chiar acum. Albușul bătut spumă e cel care face diferența. Clătitele ies gătite perfect la mijloc, pentru că aluatul va conține aer, nu va fi compact. Ies, firește, și pufoase.

7. Am bătut spumă, cu mixerul, albușurile, până când au început să formeze creste line la suprafață și s-au ținut de paletele mixerului.

Advertising

albus batut spuma

8. Am adăugat spuma de albușuri peste compoziția cu mere rase. Cu telul sau cu o spatulă flexibilă, se împăturește delicat albușul spumă în compoziția de bază, în timp ce se rotește câte puțin castronul. Procedez astfel ca să mențin cât mai mult din spuma de albuș în aluatul pentru clătite cu mere rase. În final, obțin un aluat semifluid, spumos, din care vor ieși niște clătite super pufoase.

aluatul de clatite cu mere rase

Prăjirea clătitelor

9. Pentru prăjirea acestor clătite cu mere rase, eu folosesc un amestec de unt topit (cu 82% grăsime) și ulei. Se poate folosi doar unt clarifiat sau doar ulei. Nu recomand să folosiți pur și simplu unt, pentru că se va arde și va da un gust și un aspect neplăcut clătitelor.

Am încins tigaia de clătite (a mea are 24 cm diametru) pe foc mediu-iute. Asta înseamnă cu doar ceva mai mic focul ca pentru clătitele obișnuite, care sunt mai subțiri și se prăjesc, firește, mai repede. Ca să vă faceți o idee exactă, eu, care gătesc pe inducție, folosesc treapta 12 (din 14) pentru clătitele simple și treapta 11 pentru acestea.

Am uns tigaia cu o cantitate mică din amestecul de unt și ulei. Am adăugat 1 polonic din aluatul de clătite cu mere rase, chiar la mijlocul tigăii. Dacă vă uitați cu atenție, puteți să observați, în poza de mai jos, bulele de aer rămase în aluat după încorporarea spumei de albușuri. Este garanția că vor ieși niște clătite minunat de pufoase!

prajire clatite cu mere rase

10. Rapid, cu o spatulă mică, întind aluatul într-un cerc cam de 20 cm diametru. Aluatul nu e suficient de fluid ca să curgă de la sine dacă se înclină tigaia, ca în cazul clătitelor clasice. E nevoie să fie răspândit rapid cu spatula, la o grosime uniformă. Se poate folosi și dosul unei linguri.

clatite cu mere rase in tigaie

11. După ce suprafața expusă a clătitei din tigaie își pierde luciul, devine opacă, o întorc imediat pe partea opusă. Prăjesc fiecare dintre clătitele cu mere rase cu ceva peste un minut, cam 80 de secunde (în total, pe ambele părți).

clatite cu mere rasa la tigaie

12. Pe măsură ce sunt gata, clădesc clătitele unele peste celelalte, pe o farfurie întinsă, formând un turnuleț.

clatite cu mere rase pe farfurie

Servire

Întotdeauna când fac clătite cu mere rase, le servesc imediat, calde, pudrate cu puțin zahăr pudră vanilat.

clatite cu mere rase presarate cu zahar pudra

Ca alternativă sau pe lângă zahărul pudră, clătitele pot fi stropite cu miere sau siropul preferat de fiecare. Se pot folosi orice fel de siropuri. Pe lângă cele din toate fructele, eu le-aș recomanda și pe cele de flori, pe care le găsiți cu un click pe oricare dintre link-urile de mai jos.

  • Rețeta de sirop de soc
  • Rețeta de sirop de păpădie
  • Rețeta de sirop de muguri de brad
  • Mai jos, vizionați rețeta video!

    E o rețetă super simplă și rapidă, așa că m-am gândit să editez clipul într-un nou format. Cum cei mai mulți dintre cititorii mei accesează site-ul meu de pe mobil, se va potrivi perfect. În colțul din dreapta jos al player-ului este butonul pentru fullscreen, apăsați-l pentru o vizionare cât mai plăcută.

    ALTE REȚETE DE DESERTURI ȘI DULCIURI SIMPLE DE CASĂ GĂSIȚI CU UN CLICK PE POZA DE MAI JOS

    gogosi cu branza de vaci reteta rapida gogosi pufoase cu branza dulce reteta rapida

    Să vă fie de folos!