Uncategorized

Salata Coroniță de Crăciun, cu brânză, roșii și pesto – rețetă video

Salata Coroniță de Crăciun, rețetă video pentru o salată-aperitiv cu gust proaspăt, mediranean, care înviorează într-un mod plăcut selecția de aperitive românești tradiționale. Modul de preparare ilustrat video + text, ingrediente la gram, calorii/porție.

În 2014 – sau poate cu un an înainte – am petrecut Crăciunul la una dintre surorile mele, de curând instalată, alături de familie, în casă nouă, în Austria, unde locuiau deja de câțiva ani. Gândindu-ne că-i vom da gata cu niște bunătăți tradiționale, am plecat cu o sacoșă-ncăpătoare în care am înfundat cârnați afumați, caltaboș proaspăt, tobă și slănină. Ca de Crăciun, deh! Și sigur că le-au plăcut specialitățile bănățene cu care ne-am prezentat la ei! Pe mine, însă, m-a încântat o salată cu brânzeturi, pregătită de sora mea. Da, era chiar o salata Coroniță de Crăciun.

salata coronita de craciun reteta video

Salata pregătită de soră-mea nu avea aceeași selecție de brânzeturi ca cea din rețeta pe care v-o propun, în continuare. Pe aceasta am adaptat-o eu gusturilor noastre și, mai ales, nevoii de ceva proaspăt, care să contrasteze cu preparatele prea grele de pe masa de Crăciun. Am dat salatei un parfum mediteranean, folosind pesto și două tipuri de brânzeturi aparținând aceluiași spațiu. Salata ei, însă, arăta cam la fel, conținea trei tipuri de brânză și măsline iar frunzele de salată erau aceleași, cele de valerianella locusta. De altfel, acest tip de salată este foarte iubit în Austria, unde este întâlnit în toate meniurile de restaurant, sub denumirea de Feldsalat.

Valeriana versus valerianella

Înainte să prezint rețeta, care e foarte simplă și foarte ușor de făcut, vă mai spun două vorbe despre salata folosită. Aceste nevinovate frunze ale plantei cu denumirea științifică de valerianella locusta, care are denumiri românești, și anume limba mielului sau fetică, sunt comercializate mai peste tot sub denumirea de ”valeriană”. De fapt, valeriana, și anume Valeriana officinalis (cu care fetica noastră nu e nici măcar înrudită), este cu totul altceva. Nu arată la fel, nu au aceleași proprietăți. Valeriana nu este câtuși de puțin o plantă pentru salată, ci una medicinală, pentru tratarea insomniilor și stărilor nervoase.

Acestea fiind zise, vă mai asigur că salata Coronița de Crăciun va fi ca o briză de aer proaspăt pe masa de Crăciun, printre cârnați, piftie și ouă umplute. E fresh, se face-n 5 minute și arată și bine. Lista de ingrediente și modul de preparare e mai jos.

Advertising

Ingrediente salată Coroniță de Crăciun, cu brânză, roșii și pesto – rețetă video

  • 100 de grame de mozzarella fresca (bocconcini)
  • 75 de grame feta (cubulețe cu latura de aproximativ 1 cm)
  • 40-50 de grame de salată proaspătă din soiul fetică/limba mielului/impropriu denumită și ”valeriană”
  • 30 de grame de crutoane proaspete, din pâine de casă
  • 10-11 măsline verzi
  • 80 de grame de tomate cherry (cât mai mici), de culoare roșie
  • 70 de grame de tomate cherry galbene (tot mici)
  • 60-70 de grame de sos pesto
  • 6 rămurele de rozmarin proaspăt (opțional)
  • opțional, câteva frunze de busuioc

Mod de preparare salată Coroniță de Crăciun, cu brânză, roșii și pesto – rețetă video

Rețeta pas cu pas, în format text, printabil

1. Spălăm și zvântăm salata (care trebuie să fie bine aleasă). Procedăm la fel cu roșiile cherry, rozmarinul și busuiocul (dacă folosim).

2. Ne pregătim la îndemână toate elementele pentru salata Coroniță de Crăciun: bocconcini de mozzarella, feta tăiată în cubulețe și crutoanele. Eu am folosit crutoane făcute în casă, pentru rețetă – click pe poza de mai jos, cu diferența că pe acestea le-am făcut simple, fără usturoi, urmând să fie aromatizate cu sos pesto.

Preparare Salata Coroniță de Crăciun, cu brânză, roșii și pesto - rețetă video 1

Despre sosul pesto alla genovese și rolul lui în salata asta

3. Eu am folosit un sos pesto alla genovese, clasic. Acesta e făcut din multe frunze de busuioc, parmezan ras, usturoi, ulei de măsline și semințe de pin. Astă vară m-am confruntat cu o supraproducție de busuioc, în grădina noastră de la țară. Cel mai la îndemână mi-a fost să fac pesto, pe care l-am ambalat în borcănele de 100 de grame și l-am depozitat în congelator. Când am nevoie, scot câte unul și-l decongelez lent, în frigider. Gustul e atât de proaspăt de parc-ar fi proaspăt preparat. La Radu Popovici găsiți rețeta de pesto clasic explicată în detaliu, click aici.

Eu însămi am publicat, cu ceva timp în urmă, o rețetă de pesto ”românesc”, cu frunze de leurdă și migdale în locul semințelor de pin, rețeta o găsiți cu un click pe poza de mai jos.

Advertising

pesto de leurda reteta pas cu pas cum se face pesto de leurda reteta laura laurentiu

În fine, în rețeta aceasta de salată Coroniță de Crăciun, sosul pesto este gustul care creează o punte între toate ingredientele, făcându-le parte ale unui întreg. Este dressingul salatei, aroma crutoanelor și a mozzarellei și sigur toată lumea mai vrea un pic de pesto în plus, în momentul servirii. Dacă nu aveți rezerve de pesto la congelator, ca mine, să știți că se găsește în raioanele majorității hipermarketurilor. Alegeți unul care să conțină doar busuioc, parmezan, ulei de măsline, sare și semințe de pin (pinolli).

Asamblarea salatei

4. Într-un castron, punem crutoanele, adăugăm 2 linguri de sos pesto și le amestecăm bine.

5. Salata Coroniță de Crăciun se asamblează pe un platou rotund de mari dimensiuni (eu am folosit unul cu diametrul de 32 cm). Cu lingura, distribuim un cerc din sosul pesto, cam la 8 cm de marginea platoului. Sosul pesto de la bază va da și gust frunzelor de salată, dar le va și fixa pe platou, nu se vor mișca în toate părțile. Deasupra acestui strat de pesto, distribuim în cerc jumătate din frunzele de salată.

6. Deasupra primul strat de salată, distribuim, cu lingura, toate crutoanele. Deasupra acestora aranjăm restul de salată. Pe marginile farfuriei, de jur împrejur, aranjăm ramurile de rozmarin. Rolul acestora e pur decorativ! Ele seamănă întrucâtva cu ramurile de brad, ceea ce face ca salata să aibă un aspect de Crăciun, atâta tot.

Advertising

7. Distribuim, peste frunzele de salată, ambele feluri de brânzeturi. Subliniez că se pot folosi și alte tipuri de brânză, după preferință. Cu o linguriță, stropim fiecare bucată de mozzarella cu sos pesto.

MOZZARELLA DE CASĂ? DA, POȚI S-O FACI ȘI TU, URMÂND REȚETA PE CARE O GĂSEȘTI CU UN CLICK PE POZA DE MAI JOS!

mozzarella de casa reteta pas cu pas ilustrata cu poze mozzarella de casa reteta laura laurentiu

8. Distribuim în mod egal roșiile (roșii și galbene) și măslinele verzi. Opțional, putem adăuga și câteva frunze de busuioc proaspăt. Salata Coroniță de Crăciun e gata de servire!

MAI MULTE REȚETE DE SALATE – APERITIV GĂSEȘTI CU UN CLICK PE POZA DE MAI JOS!

salata a la russe de post reteta video salata ruseasca de post reteta video laura laurentiu

Să vă fie de folos și spor la pregătirile de Crăciun!